O să vă prezint o rețetă de Gogoși clasice precum le face draga mea mamă, fiind gogoșile copileriei mele.
Acestea este o rețetă gogoși simplă ce o dai gama în mai puțin de 2 ore fără prea mult efort.
Gogoșile sunt originale din Orientul Mijlociu și au început să devină populare în Europa și America abia după anul 1920.
Ingredientele necesare sunt minime și le găsești prin casă garantat. Asta îl face unul dintre cele mai simple deserturi posibile.
Toate ingredientele necesare sunt la final de articol.
- Pregătește făina și ingredientele
- Omogenizați bine la mână sau într-un aparat de frământat
- Aluatul trebuie acoperit cu un prosop sau cu o folie alimentară și lăsat la crescut
- Pregătește aluatul pentru prăjit
- Ai nevoie de o oală umplută cu 500 ml de ulei sau o friteuză
- Ingrediente necesare rețetă Gogoși clasice
Pregătește făina și ingredientele
Într-un vas mai mare, un castron, pui 500g de făină 000 și puțină sare împreună cu niște scorțișoară.
Acum mai adaugi zahăr 50-100g, după gust. Dacă dorești ca gogoșile tale să fie și mai dulci de atât, poți adăuga și mai mult.
Ideal ar fi ca zahărul să fie pudră, însă poți pune și zahăr grunjos. Mai poți adăuga în compoziție niște coajă de portocală sau lămâie rasă.
Și cu mâna începi să omogenizezi toate ingredientele.
Într-un bol spargeți două ouă și le omogenizați bine cu o furculiță. Consistența trebuie să fie similară dacă nu identică cu cea de omletă. După lăsați la o parte ouăle bătute.
Acum într-o cană de 250 ml o umpli cam 80% cu lapte 3.5% și o bagi la microunde fix 20 de secunde sau poți încălzi laptele pe foc.
Laptele trebuie să fie ușor călduț, nu fierbinte! Pentru că în el o să adăugăm un pliculeț de drojdie deshidratată.
Apoi după cum am spus adăugăm un pliculeț de drojdie și amestecăm compoziția cu un tel sau cu o furculiță. Compoziția trebuie să fie cât mai omogenă, asta implică să amestecați bine cam 4-5 minute.
După turnați toată compoziția peste făină și începi să amesteci cu mâna sau cu o paletă de silicon. Acum este momentul când adaugi și ouăle.
Se mai adaugă cam 2 linguri de ulei în aluat sau mai poți adăuga niște unt topit.
Atenție! Dacă pui unt topit, gogoșile o să aibă tendința să se întărească mai rapid, însă gustul lor este mult mai bun cu unt
Dacă aveți una parat de frământat o să vă facă treaba mult mai ușoară, însă funcționează perfect și manual.
Omogenizați bine la mână sau într-un aparat de frământat
Aluatul trebuie frământat pentru minim 10-15 minute manual și minim 10 minute la aparat. Dacă considerați că este prea uscat aluatul, puteți să mai adăugați lapte câte puțin.
Aluatul este gata atunci când are o consistență omogenă, este elastic și este foarte neted.
Dacă frămânți aluatul manual o să te ajute să faci asta pe o masă unsă puțin cu ulei.
Aluatul trebuie acoperit cu un prosop sau cu o folie alimentară și lăsat la crescut
După ce ai frământat aluatul, va trebui uns puțin cu ulei la exterior și acoperit cu un prosop de bucătărie sau cu o folie alimentară ca să nu se usuce.
Ca să crească o să aibă nevoie de 1-2 ore la temperatura camerei sau puteți să-l lăsați la crescut în cuptorul electric doar cu lumina aprinsă.
Practic cu cât lăsați aluatul la crescut mai mult, cu atât gogoșile devin mai gustoase. Minimul de timp necesar ca el să crească este 1 oră sau până se dublează în dimensiune.
Pregătește aluatul pentru prăjit
După ce aluatul a crescut, acum trebuie să-l pregătești ca să-l transformi în gogoși gustoase.
Îl răstorni aluatul pe o masă ușor unsă cu ulei și îl întinzi cu un făcăleț sau cu o sticlă până ce are o grosime de aproximativ 1 cm.
Puțin mai gros de 1 cm și o să dureze prea mult să se facă gogoșile, mai subțire de 1 cm și riști să le arzi sau să le usuci.
Acum cu un pahar rotund la gură sau o formă, începi să formezi gogoșile.
Ai nevoie de o oală umplută cu 500 ml de ulei sau o friteuză
Acum niște ulei neutru, cum ar fi cel de floarea soarelui sau rapiță, îl torni într-o oală mai înaltă sau direct în friteuză.
Uleiul trebuie preîncălzit la foc mediu și controlată atent temperatura uleiului.
Gogoșile poți să le pui mai multe odată în oală, însă atenție să un umpli mai mult de 60% din oală cu gogoși pentru că riști să nu apuci să le întorci pe toate și în același timp să cobori temperatura uleiului mult prea mult.
Gogoșile trebuie să stea cam câteva secunde pe fiecare parte. Cel mai ok este să le întorci cu o furculiță sau o pereche de clești.
Le scoți din ulei cu crești sau furculiță le așezi pe un șervețel, după tamponezi partea superioară cu alt șervețel și le transferi aproape imediat pe un grătar.
Încă ceva important! Când pui gogoșile în ulei, nu le dai drumul de sus. Te apropii cu ea de ulei cât de mult poți, după le dai drumul ușor în ulei în direcția opusă de tine
La final transferi toate gogoșile într-un castron mai mare și le pudrezi din abundență cu zahăr pudră. Tot acum este momentul când poți să umpli câteva cu gem sau Nutella. Pentru a împinge umplutura pe interior ai nevoie de o seringă de patiserie.
Sper că ți-a plăcut această rețetă de gogoși a copilăriei mele și sper să o faci și tu cât de curând și să te bucuri de ele.
Ingrediente necesare rețetă Gogoși clasice
- 500g făină 000
- 200-300 ml lapte călduț
- 1 plic drojdie
- 50g-100g zahăr
- 2g sare
- coajă de lămâie/portocală rasă (opțional)
- 1g scorțișoară
- zahăr pudră
- ulei vegetal 500g











Leave a Reply